Poesía. Marin Sorescu (Rumanía)

 

Traducción de Ioana Cecovniuc

 

LA LECȚIE

De cîte ori sînt scos la lecție

răspund anapoda

la toate întrebările.

– Cum stai cu istoria?

mă întreabă profesorul.

– Prost, foarte prost,

abia am încheiat o pace trainică

cu turcii.

– Care e legea gravitației?

– Oriunde ne-am afla,

pe apă sau pe uscat,

pe jos sau în aer,

toate lucrurile trebuie să ne cadă

în cap.

– Pe ce treaptă de civilizație

ne aflăm?

– În epoca pietrei neșlefuite,

întrucît singura piatră șlefuită

care se găsise,

inima,

a fost pierdută.

– Știi să faci harta marilor noastre speranțe?

– Da, din baloane colorate.

La fiecare vînt puternic

mai zboară cîte un balon.

Din toate astea se vede clar

c-o să rămîn repetent,

și pe bună dreptate.

 

 

EN LA CLASE

Cada vez que me hacen salir a la pizarra

respondo de revés

a todas las preguntas.

– ¿Cómo se te da la historia?

me pregunta el profesor.

– Mal, muy mal,

a duras penas hemos pactado una paz perdurable

con los turcos.

– ¿Cuál es la ley de la gravedad?

– Por dondequiera que estemos

en el agua o en la tierra,

andando o volando,

todas las cosas nos caen necesariamente

en la cabeza.

– ¿En qué escalón de la civilización

nos hallamos?

– En la edad de la piedra bruta,

ya que la única piedra bruñida

que se había encontrado,

el corazón,

se ha perdido.

– ¿Sabes ilustrar el mapa de nuestras grandes esperanzas?

– Sí, con globos de colores.

Con cada viento fuerte

otro globo coge su vuelo.

Por todo esto claro está

que voy a suspender,

y con mayor razón.

 

 

CONTABILITATE

Vine o vreme

cînd trebuie să tragem sub noi

o linie neagră

și să facem socoteala.

 

Cîteva momente cînd era să fim fericiţi,

cîteva momente cînd era să fim frumoşi,

cîteva momente cînd era să fim geniali.

Ne-am întîlnit de cîteva ori

cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(pe unde-or mai fi, mai trăiesc?).

Toate acestea fac un viitor luminos

pe care l-am trăit.

 

O femeie pe care am iubit-o

și cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

fac zero.

 

Un sfert de ani de studii

fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

a căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

 

Şi, în sfîrşit, o soartă

și cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

fac două (scriem una şi ţinem una,

poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

 

 

CONTABILIDAD

Llega un tiempo

cuando hemos de trazar debajo de nosotros

una raya negra

y hacer las cuentas.

 

Algunos momentos cuando íbamos a ser felices,

algunos momentos cuando íbamos a ser bellos,

algunos momentos cuando íbamos a ser geniales.

Nos encontramos unas cuantas veces

con unas montañas, con unos árboles, con unas aguas

(¿dónde estarán, seguirán con vida?).

Todo esto arma un futuro reluciente

que hemos vivido.

 

Una mujer que amamos

más la misma mujer que no nos amó

igual a cero.

 

Un cuarto de años de estudios

equivale a muchos miles de millones de palabras forrajeras

cuya sapiencia hemos suprimido paulatinamente.

 

Y, finalmente, un destino

más otro destino (¿de dónde habrá salido?)

igual a dos (escribimos uno y guardamos otro,

quizá, quién sabe, haya vida también después de la muerte).

 

 

HARTA

Mai întîi să vă arăt cu bățul

cele trei părți de apă

care se văd foarte bine

în oasele și țesuturile mele:

apa e desenată cu albastru.

 

Apoi cei doi ochi,

stelele mele de  mare.

 

Partea cea mai uscată,

fruntea,

continuă să se formeze zilnic

prin încrețirea

scoarței pămîntului.

 

Insula aceasta de foc e inima,

locuită dacă nu mă înșel.

 

Dacă văd un drum

mă gîndesc că acolo trebuie să fie

picioarele mele,

altfel, drumul n-ar avea nici un rost.

 

Dacă văd marea

mă gîndesc că acolo trebuie să fie

sufletul, altfel marmura ei

n-ar face valuri.

 

Mai există, desigur,

și alte pete albe

pe trupul meu

cum ar fi gîndurile și întîmplările mele

de mîine.

 

Cu simțurile,

cele cinci continente,

descriu zilnic două mișcări:

o mișcare de rotație în jurul soarelui

și una de revoluție

în jurul morții…

 

Cam aceasta este harta pămîntului meu

care va mai sta o vreme desfășurată

în fața voastră.

 

 

EL MAPA

Primero, os quiero mostrar con mi palo

las tres partes de agua

que se ven muy bien

en mis huesos y tejidos:

el agua está dibujada en azul.

 

Luego los dos ojos,

mis estrellas de mar.

 

La parte más seca,

la frente,

sigue formándose diariamente

debido al arrugamiento

de la corteza terrestre.

 

Este islote de fuego es el corazón,

habitado si no me equivoco.

 

Si veo un camino

pienso que por allí deben de estar

mis pies,

si no, el camino no tendría ningún sentido.

 

Si veo el mar

pienso que por allí debe de estar

mi alma, si no, su mármol

no sería un oleaje.

 

También existen, por supuesto,

otras manchas blancas

sobre mi cuerpo

como, por ejemplo, mis pensamientos y sucesos

de mañana.

 

Con los sentidos,

los cinco continentes,

cada día describo dos movimientos:

una rotación en rededor del sol

y una revolución

en rededor de la muerte…

 

Este, más o menos, es el mapa de mi tierra

que por un tiempo más se extenderá

delante de vosotros.

 

MARIN SORESCU (1936-1996) es, además de un prolífico dramaturgo, novelista, ensayista y traductor, un poeta de talla internacional que propone con su obra una fresca visión estética, de singular atrevimiento y fina ironía, fantasiosa y objetiva a la par, mostrándose así una letra y percepción de vida desconcertante e inesperada.